Important

LOCAL | 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual, pe 13 septembrie. Această zi ne reaminteşte că, în urmă cu 171 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă și inegală, trupele otomane venite să suprime idealurile Revoluţiei de la 1848.

Ducând mai departe tradiţia predecesorilor, pompierii români continuă să îşi onoreze cu acelaşi curaj şi abnegaţie misiunea de apărare a vieţii şi bunurilor concetăţenilor, în confruntarea cu incendiile ori alte situaţii de urgenţă, punându-şi adeseori viaţa în pericol pentru a o salva pe a semenilor.

Instituţia pompierilor s-a dezvoltat și modernizat continuu, adaptându-se contextului contemporan, la clasica misiune de stingere a incendiilor adăugându-se operaţiunile de salvare a persoanelor de la înălţime, de la înec, de sub dărâmături şi din alte situaţii critice, intervenţiile pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere şi pentru acordarea primului ajutor calificat, misiunile de salvare a animalelor, de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată ori de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, intervenţiile la accidente tehnologice, radiologice, biologice şi alte calamităţi antropice sau naturale, precum şi alte misiuni de gestionare a situațiilor care periclitează siguranța semenilor.

Rezultatul muncii salvatorilor, care au ca deviză „curaj și devotament”, se materializează zilnic în vieți și bunuri salvate.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va  marca Ziua Pompierilor din România printr-un ceremonial militar, care se va desfăşura pe 13 septembrie, începând cu ora 10.00, în parcarea hipermarketului Kaufland din municipiul Botoșani, motiv pentru care îi invităm pe botoșăneni să fie alături de salvatori la acest moment emoționant. Pentru cei care vor dori să vizualizeze tehnica de intervenție, aceasta va fi amplasată în parcarea hipermarketului vineri și sâmbătă, între orele 09.00 – 15.00.

În dimineața zilei de 13 septembrie, vor fi depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi.

Totodată, mâine, între orele 10.00 – 14.00, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise la subunitățile inspectoratului din Botoșani, Dorohoi, Săveni, Flămânzi, Ștefănești, Darabani și Trușești, prilej cu care familiile cadrelor, dar şi cetăţenii vor putea să vizualizeze tehnica de intervenţie.

Acum, la zi de sărbătoare, pompierii botoşăneni îi asigură, încă odată, pe concetăţenii judeţului că vor răspunde ori de câte ori vor fi solicitaţi pentru salvarea vieţii şi a bunurilor.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page