Localsocial

Liliana Moisii, dăscălița pentru care școala și familia au fost împărăția sa pe pământ – FOTO

De curând a trecut la cele veșnice profesoara Liliana Moisii din Botoșani și vestea a căzut ca trăsnetul peste toți cei care au cunoscut-o. A trecut la Domnul discret, parcă prea devreme, așa cum a știut să și trăiască, lăsând în urmă durere fără margini. Abia acum se putea bucura de copiii şi nepoţii săi, cărora le era un sprijin neobosit.

,,Ştiţi că a murit educatoarea Mariei? Nu pot să cred! Oare de ce se sting toţi oamenii buni?”…. Întrebarea aceasta a fost pe buzele sutelor de mămici care au avut şansa să-i încredinţeze primii paşi ai preţioşilor micuţi. Educatoarea Liliana Moisii îi primea de fiecare dată cu bucurie și cu încredere că vor ieși din grădiniță pregătiți pentru a fi școlari adevărați. Timp de 40 de ani a șters lacrimile după ,,mami” și i-a transformat în școlari puternici.

Nici colegii săi nu-și pot reveni din șocul provocat de vestea plecării

„A plecat dintre noi un suflet minunat, iubitor, bland si cald, d-na educatoare Lili Moisii. Un om de o delicatete, sensibilitate si bunatate rare. O inima care mereu a batut pentru a-i bucura pe cei din jur, pentru a se asigura ca toti sunt bine.A raspandit mereu in jurul sau armonie, bunatate, caldura, iubire si tot ce-i frumos. In cei peste 40 de ani pe care i-a petrecut printre prescolari a lucrat cu sute de copilasi carora le-a format aripi pentru un drum frumos prin viata. Condoleante, mangaiere si putere familiei indurerate! S-o pomenim in rugaciunile noastre pe LILIANA!Vesnica ei pomenire!”, a transmis Ana-Maria Macuc, cadru didactic.

Familia, o sumă de valori care aduce succesul

Ai plecat iubirea mea într-o lume mai bună și ne-ai lăsat sufletele îndurerate. Nu te vom uita niciodata, suflet bun și blând!”, a scris pe pagina sa de facebook Fănică Moisii, devastat  de durere, cel care a stat lângă Liliana pe drumul vieții. Va trebui să învețe să trăiască fără iubirea vieții lui și puterea trebuie să  o ia de la cele trei fete minunate pe care le-au crescut, ducând misiunea mai departe. Toți trei copiii sunt vectori de corectitudine și bunătate,  au credinţă si spirit de învingător , valori insuflate  în frumoasa  familie pe care Liliana și-a format-o cu mulți ani în urmă.  Lorela este un avocat de succes în Baroul Botoșani,  Andreea este inspector la Consiliul Județean, iar mezina, Cozmina, care a moștenit bunătatea fără margini a mamei sale, i-a călcat pe urme, fascinată de misiunea nobilă care modelează destine.

„Oricat de mult ne-ar spune toate ca ai plecat, te simtim aici cum te-am simtit mereu..si mana ta si-acum o simtim..gandul tau ne-a urmarit mereu si am stiut ce-i de facut… O lume-ntreaga ai cladit pentru noi,o lume blanda, buna…tot greul lumii ne parea adesea ca il duci fara sa spui daca te doare, o viata-ntreaga ai luptat..asa ne vei ramane,o luptatoare! Drum bun,mamica noastra! Atat de tare doare,dar daca Dumnezeu te-a vrut la el, sa aiba grija de tine cum tu ai avut grija de toata lumea!”, a scris pe facebook mezina Cozmina, în numele celor trei fete.

Și-a încheiat misiunea și a plecat ACASĂ

Liliana Moisii lasă în urmă fapte bune care nu ar încăpea într-un univers. A plecat ACASĂ, acolo unde nu este întristare, durere sau suspin, de unde va fi un mijlocitor la Tronul Împărătesc  pentru toți cei pe care i-a iubit, rămași pe pământ în aceste vremuri tulburi.

„Pentru cei care vor sa ii aduca un ultim omagiu mamei noastre si sa isi ia ramas bun de la ea, va asteapta incepand de sambata la amiaza la biserica cu hramul Sf.Ilie din Manolesti Vale, iar slujba de inmormantare va avea loc marti, 12.10 , orele 12 , urmand sa o conducem pe ultimul drum la Cimitirul Stancesti”, a transmis Lorela tuturor celor care vor să își ia rămas-bun de la cea care a fost profesoara Liliana Moisii.

Dumnezeu să o ierte!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page