Important

LIGA 1 | Costel Orac il lauda pe Bonetti: “Am lucrat cu Dario şi am încredere în el! Are nebunia de a promova tinerii, atunci când au valoare”

“Câinii” au câştigat al doilea trofeu în ultimele două luni după ce s-au impus în faţa CFR-ului în Supercupă şi speră ca în sezonul ce vină să se lupte cu şanse reale la titlu.

Fost jucător în Ştefan cel Mare, Costel Orac, laudă performaţa dinamoviştilor, iar acest trofeu aduce liniştea de care aveau nevoie.

“Normal că sunt bucuros ca Dinamo a câştigat Supercupa României, pentru că am fost şi voi rămâne dinamovist. E normal să mă bucur când câştiga trofee. Cred că prin această victorie pot spune că s-au mai liniştit spiritele.

Au fost vociferări cu privire la lipsa de rezultate din pregătiri şi la faptul că nu s-au transferat nume sonore. Rezultatele şi trofeele aduc linişte la echipă şi jucătorii se pot exprima cu totul şi cu totul altfel”, a declarat Costel Orac pentru Sport Total FM.

Fosta glorie a clubului din Ştefan cel Mare a vorbit şi despre curajul lui Bonetti de a arunca în luptă jucători tineri.

“Este bine că Dinamo promovează jucători crescuţi în curtea proprie. Din păcate, creşterea jucătorilor în propria pepinieră nu e aşa cum ar fi trebuit să fie, cel puţin în fotbalul nostru. Nu înţelegem cât de important e acest lucru, mai ales că vedem şi comentăm ce se întâmplă la academiile Barcelonei sau Realului. Chiar dacă au bani şi pot să cumpere jucători indiferent de preţul lor, pun mare accent pe propriile centre de copii şi juniori, semn că ţin în mod deosebit la acest lucru. Să sperăm că aceşti copii nu vor face paşi greşiţi. Am încredere în Dario Bonetti, cu care am lucrat. E un antrenor realist, care ştie să motiveze jucătorii şi ştie să îi ţină în mână.

A promovat tineri şi în mandatul precedent de la Dinamo. Îi place să lucreze cu jucători tineri şi are nebunia de a-i promova, atunci când au valoare. Alţii au mers pe mâna bătrânilor, pentru că ştiţi cum e la noi cu stabilitatea antrenorilor. Sunt riscuri mari şi sunt puţini care riscă să promoveze tineri, când obiectivele sunt îndrăzneţe, pentru că îşi joacă cariera pe mâna lor”, a mai spus actualul antrenor al lui FC Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page