AdministratieJudet

Investiții de două milioane de lei la UAMS Mihăileni – FOTO

Consiliul Județean Botoșani continuă investițiile în domeniul social. Unitatea medico-socială Mihăileni, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a scos la licitație un proiect de construire a unui nou sediu. Este vorba de un proiect a cărei valoare totală, inclusiv TVA și cheltuielile neprevăzute, depășește două milioane de lei cu tot cu TVA, bani asigurați din bugetul local.

Suntem datori să asigurăm cele mai bune condiții pentru seniorii aflați în grija personalului unităților de asistență medico-socială aflate în subordinea Consiliului Județean. Domnul vicepreședinte Dorin Birta s-a îngrijit de acest lucru și în mandatul trecut, iar acum continuăm programul de investiții în acest domeniu”,  a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

La rândul său, vicepreședintele Dorin Birta susține că Unitatea medico-socială Mihăileni are nevoie de un sediu nou, mai ales că este una etalon în privința serviciilor pe care le oferă. „Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să demarăm și să ducem la bun sfârșit cât mai multe investiții, fie ele în domeniul social, cultural sau cel al infrastructurii. Doar așa vom putea recupera decalajele față de celelalte județe ale țării”, a spus Dorin Birta. La licitația demarată de către UAMS Mihăileni s-au înscris două asocieri de firme, iar procedura de achizitie este pe final.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page