Important

INVATAMANT | Reprezentanții elevilor s-au întâlnit cu Ministrul Educației

În cursul zilei de marți, 12 iunie 2012, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au întreprins o vizită de lucru la Ministerul Educației, Tineretului și Sportului unde a avut loc întâlnirea cu Minsitrul Liviu Marian Pop.

Subiectul principal de discuție a fost reprezentat de modificările ce se doresc a se opera în structura examenului național de bacalaureat și anume devansarea introducerii probelor transdiciplinare începând cu anul școlar 2012-2013.

S-au prezentat argumente pro și contra acestei măsuri de ambele părți, Consiliul Național al Elevilor împărtășindu-i Ministrului rezultatul dezbaterilor din cadrul structurii. ”Atunci când sistemul vor practica modalități de predare transdisciplinară, vom susține introducerea evaluărilor transdisciplinare”, declară Andrei –Bogdan Petre, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Nevoia de introducere a probelor diferențiate de evaluare vine în întâmpinarea elevilor absolvenți de profil tehnologic – vocațional. Aceștia vor putea alege să fie evaluați din materia de profil studiată la clasă.

Primul pas în consultarea elevilor cu privire la introducerea probei transdisciplinare la bacalaureat este deja făcut.

Reprezentanții elevilor au stabilit întâlniri de lucru informale cu Ministrul Educației în cadrul cărora vor aborda și alte subiecte importante pentru elevi, precum lipsa posibilității ca elevii de la liceele de profil tehnic să își aleagă materiile opționale și structurarea și evaluarea modulelor din învățământul tehnic, astfel încât să existe un dialog deschis între MECTS și CNE.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page