INVATAMANT | Reprezentanții elevilor contribuie la politicile antidrog
Miercuri, 4 aprilie 2012, reprezentanții Consiliul Național al Elevilor, Consiliului Municipal al Elevilor Bucuresti și ai Consiliilor Județene ale Elevilor Galati şi Ilfov au participat la dezbaterea “În România, politica antidrog se face pentru copii”. Evenimentul face parte din proiectul național inițiat de către Asociația Națională Antidrog .
Campania naţională de anul acesta poartă denumirea ”Prea rebel să fii condus” și este susținută de către Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului.
Dezbaterea s-a desfășurat la București, în Senatul României. La acest eveniment a fost prezent şi domnul Vasile Blaga, preşedintele Senatului României, care a declarat că desfăşurarea acestei activităţi în plenul Senatului este o premieră națională, fiind prima dată când locul senatorilor este ocupat de tineri, reprezentanți ai elevilor, viitori senatori ai României.
De asemenea, dezbateri pe această temă au fost organizate la nivelul fiecărui judeţ, prin Centrele de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog şi instituţiile Prefectului, în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene şi Consiliile Judeţene ale Elevilor, la care au luat parte reprezentanţi ale acestora.
Dezbaterile s-au finalizat cu un concurs de slogane care vor fi folosite pentru viitoarele activităţi, campanii, manifestări, derulate de Agenţia Naţională Antidrog. Cele mai bune 3 slogane, ale elevilor, au fost premiate în cadrul acestor întâlniri.
Așadar, programul „Şcoala altfel” s-a extins și în Senatul României, unde a avut loc un schimb de experienţă între reprezentanții Consiliului Național al Elevilor şi Preşedintele Senatului, Vasile Blaga.
Astfel, participanții au avut ocazia să ia la cunoştinţă îndatoririle pe care membrii Senatului le au. Pe lângă schimbul de experiență între reprezentanții elevilor și cei ai Senatului, participarea la dezbaterea “În România, politica antidrog se face pentru copii” a facilitat debutul parteneriatului CNE- Asociatia Națională Antidrog și a reușit să susțină un scop comun al celor două organisme, acela de a combate consumul de droguri.