International

INTERNATIONAL | Italia, lovită de un nou cutremur devastator. Sute de mii de români, îngroziţi: “Am crezut că blocul se va dărâma”

Un cutremur puternic s-a produs, duminică dimineaţă, în centrul Italiei, a anunţat Institutul american USGS, citat de Reuters. Seismologii italieni au revizuit magnitudinea seismului la 6,1 de la 6,5, după ce iniţial USGS anunţase o magnitudine de 7,1. În zonele unde s-a resimţit cutremurul locuiesc sute de mii de români.

Un cutremur cu magnitudinea de moment 7,1 s-a produs în centrul Italiei, a anunţat Institutul american USGS. În mai multe zone afectate pământul s-a crăpat şi mai multe clădiri s-ar fi dărâmat, potrivit primelor informaţii. Magnitudinea seismului a fost revizuită iniţial la 6,1, iar apoi la 6,5. Sute de mii de români locuiesc în zonele unde s-a resimţit seismul, al cărui epicentru a fost localizat la Ascoli, la 132 de kilometri de Roma şi la 102 kilometri adâncime.

Dezastrul s-a produs la 7 şi 40 de minute ora locală şi a fost resimţit în toată peninsula, dar şi la Roma, unde lumea a ieşit în stradă de frica unor noi replici. În zona afectată trăiesc câteva sute de mii de români.

“Locuiesc la etajul 7. Când a început cutremurul am crezut că blocul se va dărâma. Toată lumea este în stradă. Nu a picat nimic, dar ştiu că metroul este suspendat. Acum încercam sa luam legatura unii cu altii”, a povestit Maria, o româncă stabilită la Roma.

Ministerul Român al Afacerilor Externe a luat deja legătura cu ambasada şi consulatele din Italia, pentru a veni în ajutorul românilor care au nevoie de ajutor. Momentan, autorităţile italiene strâng informaţii despre dezastru, situaţia este critică în zona epicentrului, unde sunt localităţi întregi distruse.

Seria cutremurrelor devastatoare din Italia, în acest an, a început pe 24 august, când un seism de 6,1 produs tot în centrul Italiei a ucis peste 300 de oameni, inclusiv 11 români.

Zilele trecute, un alt cutremur de 5,6 a lovit aceeaşi regiuni, provocând pagube majore, dar fără victime. Asta, pentru că seismul de 5,9 a fost precedat de un altul, mai mic, care a scos deja locuitorii în stradă şi a împiedicat o tragedie similară celei din august, potrivit www.romaniatv.net.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page