Important

INGRIJIRE | Ghidul tenului perfect, la orice varsta

Cu trecerea timpului, pielea sufera transfor­mari si are nevoi diferite, specifice varstei si problemelor fiecarui tip de ten. Afla cum poti sa le rezolvi…

1. Testul ingrijirii pielii
Vrei sa ai si tu o fata stralucitoare, cu pielea catifelata? Nimic mai simplu! Identifica-ti tipul de ten si ai ajuns la jumatatea drumului spre perfectiunea visata…

PASUL 1 Fa-ti testul pielii dimineata, la prima ora. In locul rutinei zilnice de curatare, clateste-ti fata doar cu apa calduta, de zece ori.

PASUL 2 Tamponeaza-ti fata cu un prosop moale si uscat si asteapta 30 de minute. In acest timp, nu aplica pe fata nici un produs de curatare, tonifiere sau hidratare.

PASUL 3 Zambeste larg. Daca simti pielea stransa (este rigida, „te tine“), atunci ai tenul uscat. Daca e rigida si reactioneaza la unele produse de ingrijire prin roseata, mancarimi sau iritatii, inseamna ca ai o piele sensibila. Daca nu este rigida si nici alergica, asteapta inca 30 de minute si treci la pasul 4.

PASUL 4 Sterge-ti fata usor cu un servetel de hartie curat. Lasa-l timp de zece secunde, apoi priveste-l cu atentie. Daca observi pete uleioase, ramase dupa stergerea atat a obrajilor, cat si a zonei T (frunte, nas, barbie), ai tenul gras. Daca obtii reziduuri uleioase numai la stergerea zonei T, atunci ai un ten mixt sau „normal“.

2. Produsele de ingrijire potrivite
Dupa ce ai aflat ce tip de ten ai, poti sa investesti intr-un set de produse zilnice de curatare, tonifiere si hidratare.

Ten uscat
Indicii – Tenul tau este tern si lipsit de suplete, cu pielea ridata si care se inroseste usor.
Tratament – In general, este bine sa eviti folosirea oricarui produs care contine sapun sau alcool. Cauta-le in schimb pe cele care contin uleiuri naturale si substante hidratante.

Pentru a contracara efectele daunatoare ale atmosferei uscate din interior, tine pe calorifer un bol cu apa, care va reface umiditatea prin vaporizare.

Ten sensibil
Indicii – Esti supusa riscului aparitiei premature a ridurilor, zonelor uscate, petelor, vaselor dilatate, roseata si iritatii la produse care contin parfum.
Tratament – Produsele fara parfum sunt cele mai indicate in acest caz. Cauta cosmeticele cu in­grediente naturale, cum sunt arborele de ceai, aloe, lemn dulce si unt de Shea, care pot sa-ti hidrateze pielea, fara s-o irite.

 Incearca intotdeauna un produs nou aplicand putin pe pielea sensibila de la interiorul bratului si asteapta cateva zile sa ii vezi efectul. Daca nu ai nici o reactie, foloseste-o pe fata.

Ten gras
Indicii – Tenul poate avea un aspect uleios si lucios, dar palid, adesea cu o textura aspra, granulata si pori dilatati. Probabil ai adesea puncte negre si acnee, extrem de suparatoare.
Tratament – Cosmeticele matifiante, fara grasime, ti se potrivesc cel mai bine. Cauta produse de curatare cu acid salicilic si glicolic (acid citric), care te ajuta sa elimini grasimea cutanata in exces si sa previi aparitia cosurilor.

 Evita produsele care supraincarca tenul si astupa porii, asa numitele substante co­­medogenice, precum lanolina (de la lana de oaie) si vaselina (obtinuta din petrol).

Ten mixt
Indicii Tenul tau nu este gras, dar nici uscat. In general, arata hidratat, cu doar cateva mici imperfectiuni (norocoasa de tine!), desi uneori ti se pare ca zona T straluceste usor.
Tratament – Pentru zona T, foloseste produse de curatare fara uleiuri. Alege hidratante usoare, pentru ca cele bogate ar putea sa-ti incarce tenul.

 Daca ai tenul mixt, ideal ar fi sa ai la dispozitie produse destinate ambelor variante de ten, atat gras, cat si uscat, pe care sa le folosesti pentru fiecare zona. O data la trei luni, verifica oportunitatea alegerii lor, aplicand testul tenului.

3. Zone cu probleme
Acum, ca stii ce tip de ten ai, poti sa-ti faci tenul sa straluceasca. De la pete pigmentare, la riduri sau pori deschisi, poti sa combati orice problema cosmetica apeland la un tratament pe masura.

30+
Chiar daca ti-ai ingrijit atent tenul de-a lungul anilor, acum incepi sa observi cateva schimbari subtile. Nu te ingrijora, poti sa incetinesti ritmul lor de aparitie cu cateva produse aplicate inteligent…

Riduri fine
Expunerea constanta la razele soarelui si fumatul sunt doua cauze importante ale imbatranirii tenului. Renunta la fumat si contracareaza efectele soarelui cu creme de protectie si hidratare intensa.

Te supara acneea?
In ultima vreme, acneea a devenit o problema frecventa, cel mai probabil din cauza poluarii si a stresului. Dar si dezechilibrele hormonale, tratamentele contraceptive, diversele medicamente si alimentatia contribuie la aparitia inesteticelor comedoane si cosuri.

  • Nu merge la culcare fara sa te demachiezi! Curata-ti fata cu un produs adecvat tipului tau de ten, urmat de un toner care iti mentine porii curati si inchisi. Adauga si un gel antibacterian kit-ului tau de ingrijire zilnica. Aplica gelul noaptea, dupa tratamentul de curatare si hidratare.

50+
Ei bine, ai ajuns la 50 de ani si crezi ca nu mai poti face nimic pentru tenul tau? Eroare! Specialistii se intrec in elaborarea unor produse eficiente impotriva imbatranirii. De ce sa nu le folosesti si tu?

Piele uscata si terna?
Cu inaintarea in varsta, nivelul de estrogen din organism scade, iar refacerea celulelor este mult incetinita. Tenul este mai uscat si trebuie hidratat temeinic, pentru a-si pastra elasticitatea si frumusetea.

  • Ai grija ca produsul de curatare sa fie hidratant. Aplica o masca hidratanta de doua ori pe saptamana, precedata de un scrub de fata, pentru un ten moale si matasos.
  • Foloseste formule restructurante pentru zona ochilor si a gurii, destinate special tenului matur, uscat.

 

clubulfemeilor

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page