Important

INFRACȚIONAL | Tânăr prins în flagrant în timp ce ridica de la o firmă de curierat un colet ce conținea substanțe cu efecte psihoactive – FOTO

Acum două zile, procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iasi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului V.C. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

În cauză s-a stabilit că, din toamna anului 2019 până în cursul lunii mai 2020, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul V.C. a procurat, atât din surse interne cât și externe (Olanda) diferite cantități de substanțe sub formă pulverulentă, în stare pură, având efecte psihoactive, făcând parte din clasa cannabinoizilor sintetici, pe care le-a introdus în țară, în mod fraudulos, prin intermediul transportatorilor internaționali de colete, disimulate într-un număr de 7 colete. Aceste substanțe au fost folosite ulterior de către inculpat la prepararea unor cantități importante de substanțe cu efecte psihoactive pe care le-a comercializat la prețul de 10 lei /doza, conținând cantitatea de 0,1 grame sau 40-50 lei/gram.
La data de 18.05.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului V.C., imediat după ce acesta a ridicat de la o firma de curierat un colet ce conținea substanțe cu efecte psihoactive.
La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate 25 de grame de substanță pură psihoactivă, care ar fi fost necesară preparării unei cantități de aproximativ 500 de grame de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 451,34 de grame de substanță vegetală și bunuri care ar fi fost folosite în activitatea infracțională
La data de 19.05.2020, Tribunalul Iași a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.C. pentru o perioadă de 30 de zile.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page