ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Stâlpi și porți, puse la pământ de 3 șoferi beți

La data de 27.11.2015, în jurul orei 17.35, în timp ce conducea un autoturism pe strada Maramureș din municipiul Dorohoi, C. P. de 58 ani, din municipiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit într-un stâlp.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 29.11.2015, în jurul orei 19.40, O. C. de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Pacea din municipiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul a părăsit carosabilul şi s-a izbit în poarta de acces în curtea unui  imobil.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

La data de 28.11.2015, în jurul orei 03.45, M. S. de 34 de ani, din oraşul Darabani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria, pe strada 1 Decembrie din orașul Darabani, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal într-un stâlp de susţinere a reţelei de electricitate.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest şi respectiv recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, proceduri pe care bărbatul le-a refuzat.

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page