ImportantInfractional

INFRACȚIONAL | Polițiștii au întors pe dos casa unei femei din Botoșani. Ce au căutat criminaliștii

Miercuri poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore faţă de o femeie de 34 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de comiterea unei infracțiuni de furt.
În urma probatoriului administrat a rezultat faptul că 6 noiembrie, aceasta, în timp ce se afla într-o stație de transport în comun din municipiul Botoșani, profitând de neatenția unei tinere de 26 de ani, din localitatea Corni, a sustras din buzunarul rucsacului pe care îl purta, un portofel în care avea sumele de 300 euro, 945 lei și documente personale.
Ieri, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Botoşani, la locuinţa femeii de 34 de ani.
Cu ocazia activităţilor, la locația vizată, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, sumele de bani sustrase și documentele de identitate ale persoanei vătămate, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, urmând ca astăzi persoana în cauză să fie prezentată instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Facem precizarea că pe parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page