INFRACȚIONAL | Peste 600 de grame de cocaină descoperite de polițiști

Ieri seară, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București, cu sprijinul polițiștilor rutieri, au depistat, în trafic, un autoturism condus de un bărbat care avea asupra sa peste 600 de grame de cocaină și aproape 20 de grame de heroină.

Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore. Întreaga cantitate de droguri a fost ridicată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

 

La data de 18 februarie a.c., un echipaj de la Brigada Rutieră a Poliției Capitalei a oprit în trafic, un autoturism, pe Șoseaua Pantelimon, din București, condus de un bărbat, de 36 de ani, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice.

 

De asemenea, a fost testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv, indicând prezența unui drog. Bărbatul a fost condus de polițiști la sediul Institutul Național de Medicină Legală, unde i-au fost prelevate probe biologice.

 

Totodată, în urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit, în cotiera centrală din față, un pachet ambalat în folie din plastic și o pungă din plastic, ce conțineau o substanță albă, susceptibil a fi cocaină, iar în portbagajul autoturismului au descoperit o altă pungă, în care se aflau 6 pachete, și  acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

 

În urma analizelor primite de la Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor al I.G.P.R., a rezultat că probele analizate sunt constituite din peste 630 de grame de cocaină și aproape 20 de grame de heroină.

 

Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției, unde cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, sub supravegherea procurorilor D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală, aceasta fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infarcțiunii de trafic de droguri de mare risc.

 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close