ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Percheziții la locuința unui tânăr din Dorohoi. Vezi de ce!

Un dorohoian de 19 ani a fost identificat sâmbătă de poliţişti după ce săptămâna trecută a spart mai multe magazine de pe raza comunelor Hudeşti şi Cristineşti.

Răzvan L. este cercetat acum în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat însă a rămas fără maşina cu care a cărat prada.

Potrivit poliţiştilor dorohoieni, tânărul s-a urcat la volan în noaptea de 14 spre 15 februarie cu gândul de a se îmbogăţi. Dorohoianul a poposit în cele două comune unde prin efracţie a spart mai multe magazine de unde a furat ţigări şi băuturi în valoare de peste 4000 de lei.

„O parte din bunurile furate au fost găsite în casa tânărului din Dorohoi cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate sâmbătă. Maşina acestuia cu care a comis faptele a fost indisponibilizată iar acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Sursa: opiniadedorohoi

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page