INFRACTIONAL | Autoturism furat de pe o stradă din municipiul Botoșani

Joi, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au fost sesizaţi de o femeie de 45 de ani cu privire la faptul că în noaptea de 08/09.05.2019, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate, parcat pe strada Griviţa.

Din cercetări a rezultat că în perioada indicată de reclamantă, soţul acesteia a consumat băuturi alcoolice cu un tânăr de 24 de ani. Ulterior, acesta a sustras autoturismul în cauză, pe care l-a condus pe raza municipiului Botoşani.

În timp ce se afla pe strada Tudor Vladimirescu, bărbatul a fost oprit de un echipaj de poliţie pentru un control de rutină.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, cu ocazia verificărilor, a rezultat că  nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, urmând să fie dispuse măsuri conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close