Infractional

INFRACȚIONAL | Arestați pentru falsă monedă

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Craiova, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, au efectuat, la data de 6 martie a.c., 4 percheziţii domiciliare, în localităţile Bechet şi Valea Stanciului, județul Dolj, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în punerea în circulaţie de bancnote contrafăcute.

Două persoane, de 22 şi 39 de ani, din Bechet, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

4 persoane au fost conduse la audieri, iar faţă de un bărbat de 39 de ani şi o tânără de 22 de ani, din Bechet, bănuiți că ar face parte dintr-o grupare infracţională organizată, specializată în punerea în circulaţie de bancnote contrafăcute de 100 de euro, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Ulterior, în cursul zilei de ieri, cele 2 persoane au fost prezentate Tribunalului Dolj, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori falsificate și înșelăciune.

Activităţile s-au desfășurat cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române și au mai participat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bechet și jandarmi din  Craiova.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page