ImportantInfractional

INFRACȚIONAL | Acțiuni ale Poliției pentru siguranța călătorilor

Peste 1.700 de patrule de polițiști au acționat, timp de o lună, pentru ca persoanele care folosesc transporturile aeriene, navale și feroviare să ajungă în siguranță la destinație. De asemenea, intervențiile polițiștilor au salvat viața a 11 persoane care se aflau în situații de pericol pe calea ferată.

La acțiunea coordonată de Direcția de Poliție Transporturi, în perioada 15 februarie – 15 martie 2019, au participat toate structurile teritoriale de transporturi. Astfel, polițiștii au fost prezenți în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea respectării legii și pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor.

Polițiștii au acționat în peste 1.800 de trenuri de călători pentru a se asigura că oamenii ajung cu bine la destinație.

Pe lângă prezența activă în zonele cu aflux mare de călători, polițiștii au depistat 44 de persoane urmărite național și internațional, precum și 58 de minori lipsiți de supraveghere care au fost redați familiilor sau internați în centre de plasament.

În această perioadă, polițiștii de la transporturi au desfășurat 102 acțiuni pentru prevenirea furturilor, contrabandei și a migrației ilegale, precum și pentru verificarea legalității activităților de comerț și taximetrie, în zona gărilor, porturilor și aeroporturilor.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au întocmit 377 de dosare penale în care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și tragerea la răspundere a celor responsabili de comiterea unor fapte penale.

Polițiștii au identificat 268 de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, 186 dintre acestea fiind depistate în flagrant delict.

De asemenea,  de la 26 de persoane care sunt cercetate pentru contrabandă, polițiștii au ridicat peste 172.000 de țigarete.

În cadrul dosarelor penale instrumentate, polițiștii au efectuat 505 percheziții domiciliare.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate 1.680 de kilograme de tutun prelucrat, în valoare de peste 650.000 de lei, precum și 12.000 de litri de produse alcoolice, în valoare de 1.250.000 de lei.

Față de 34 de persoane a fost luată măsura reținerii. Pentru 8 dintre acestea instanțele de judecată au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de 22 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii de la transporturi au aplicat aproape 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 255.000 de lei, celor care au încălcat normele în vigoare. De asemenea, au  confiscat bunuri în valoare de peste 35.000 de lei.

Exemple semnificative:

DOLJ

La data de 25 februarie 2019, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova –  Postul de Poliție T.F. Drăgănești Olt au observat la trecerea de pietoni o femeie care, în timp ce se afla angajată în traversarea străzii, a căzut din picioare.

Fiind în apropiere, polițiștii au oprit în fața trecerii de pietoni și i-au acordat primul ajutor femeii, solicitând prin SNUAU 112 ambulanța, care a preluat persoana și a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale.

CONSTANȚA

Polițiștii de la transporturi din Constanța au depistat în flagrant delict două persoane, în timp ce mutau din autocarul ce aparținea unei societăți comerciale, în autoturismul ce aparținea unuia dintre cei în cauză, o geantă de voiaj şi o plasă, în interiorul cărora  se aflau 22.000 de țigarete, fără timbre de accizare românești, provenite din contrabandă. Cei în cauză ar fi intenționat să le comercializeze în localitatea Cumpăna, județul Constanţa.

Ulterior, au fost puse în executare 9 mandate de percheziții domiciliare, pe raza județului Constanţa, fiind ridicate în vederea confiscării 1.320 de  țigarete, 200 de lire sterline, 550 de euro, 2.190 de lei, un autoturism și 6 telefoane mobile.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de aproape 18.000 de lei.

În cauză, cinci persoane sunt cercetate pentru contrabandă. Față de trei dintre acestea a fost luată măsura reținerii pentru  24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page