Informatii utileLocal

INFORMATII UTILE | Costul înființării unei mici ciupercării se ridică la doar 500 de euro

Cei care vor să înceapă o afacere cu ciuperci au nevoie de o investiție inițială de 500 de euro și un spațiu adecvat, precum un beci spațios sau o mică clădire, în curte.

O astfel de ciupercărie poate aduce venituri lunare cuprinse între 1.000 și 1.500 de lei, după cum susține Răzvan Tinca, consultant în domeniu.

Pe de altă parte, spre deosebire de alte legume care sunt cumpărate de intermediari direct de la producători, Tinca atrage atenția că ciupercarul va avea nevoie și de spații de depozitare, fiind nevoit să și le ducă singur la punctele de vânzare.

În ceea ce privește anotimpul potrivit pentru începerea afacerii, consultantul a spus că acesta este toamna, având în vedere că vara și iarna aduc temperaturi extreme, nefavorabile producției.

”Alt avantaj al culturii de toamnă este cererea mare de ciuperci în postul Crăciunului. La fel și primăvara, înainte de Paști. Sunt câteva luni în care producția se poate face cu costuri minime și este mai ușor de vândut”, a precizat Răzvan Tinca, pentru agrointel.ro.

Un alt sfat venit din partea consultantului pentru cei care intenționează să se apuce de crescut ciuperci este acela de a cultiva soiul pleurotus, în locul celui champignon, pe care îl comercializează mulți crescători.

”La tarabe, am văzut pleurotus cu 9 lei kilogramul, în timp ce pentru champignon se cereau doar 6 lei”, după cum a precizat Tinca, pentru agrointel.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page