Local

Inconștiență la volan în minivacanța de Paște: record de alcoolemie la Dorohoi

În perioada 11-13 aprilie 2026, aproximativ 130 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, acțiuni speciale au acționat zilnic și au fost alături de cetățeni în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră.

 

Forțele de ordine au intervenit la 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. În urma activităților specifice desfășurate au fost aplicate aproximativ 330 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 300.000 de lei.

 

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 41 de permise de conducere, pentru nerespectarea limitei legale de viteză, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și pentru alte abateri la regimul rutier.

 

Mai mult decât atât, au fost oprite din a circula 21 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice fiind retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.

 

De asemenea, doi conducători auto au fost reținuți pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

*

Cea mai mare alcoolemie a fost înregistrată pe 13 aprilie 2026, pe o stradă din municipiul Dorohoi. Aparatul etilotest indicând valoare de 1,25  mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul unui tânăr, de 30 de ani, din comuna Hlipiceni.

 

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

*

La data de 10 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat, de 53 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 10 aprilie 2026, acesta ar fi condus un autoturism, în localitatea Bucecea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page