Local

Incident de mediu la Lunca: sute de litri de soluție de erbicid, ajunși în pârâul Cozancea – FOTO&VIDEO

Echipa de permanență a Gărzii Naționale de Mediu Botoșani a fost alertată prin numărul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui incident de mediu în cătunul Stănești, sat Zlătunoaia, comuna Lunca, județul Botoșani.

Potrivit informațiilor preliminare, o instalație de erbicidat s-a răsturnat în timpul utilizării, iar aproximativ 300 de litri de soluție destinată tratamentului culturilor de floarea-soarelui au ajuns în pârâul Cozancea, afluent al râului Sitna. Substanța conținea erbicidul Zetrola, diluat în proporție de 1 litru la 300 litri de apă.

La fața locului au intervenit reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Gărzii Naționale de Mediu, Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoșani (Apele Române), precum și ai Primăriei comunei Lunca.

Autoritățile au dispus măsuri imediate pentru limitarea efectelor poluării, constând în bararea cursului de apă nepermanent Cozancea, vidanjarea apei contaminate și aplicarea acesteia pe terenurile agricole ale operatorului economic. De asemenea, Primăria comunei Lunca va informa populația din zonă să nu folosească apa din cursul afectat pentru adăparea animalelor, până la noi verificări.

Reprezentanții instituțiilor implicate continuă monitorizarea zonei pentru a evalua impactul asupra mediului și pentru a preveni extinderea poluării.

Video AICI!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page