Calendar

Începe pelerinajul la Sfânta Parascheva în Iaşi. Ce reguli au fost impuse

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă vineri dimineaţă, la ora 6:00, din Catedrala mitropolitană din Iaşi. Aceasta a fost aşezată în baldachinul special amenajat pentru sărbătoare. Mii de credincioşi urmează să vină să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, în condiţiile în care municipiul Iaşi a înregistrat o incidenţă de peste 6 cazuri la mia de locuitori.

De astăzi începe oficial pelerinajul la Sfânta Parascheva. Racla cu sfintele moaşte a fost amplasată în baldachinul care a fost împodobit al 18-lea an consecutiv de familia Bulat-Buştei din Bucureşti.

Pentru prima oară, Maria Bulat-Buştei a adus-o şi pe fiica sa la împodobirea baldachinului.

„Am venit cu mami să punem florile pentru Sfânta Parascheva. O rog mult să îmi aducă un frăţior, ca să mă joc cu el mereu, mereu”, a spus Victoria Maria Paraschiva, fetiţa în vârstă de 4 ani jumătate, potrivit Mediafax.

Maria Bulat-Buştei a mărturisit de ce nu lipseşte în niciun an de la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi.

„Ne rugăm să fim sănătoşi. Atâta timp cât putem, să venim să îi aducem flori Sfintei. Ne-am organizat uşor. Sunt foarte mulţi voluntari, de la an la an sunt mai mulţi. Sfânta este foarte ajutătoare. Faptul că suntem sănătoşi, că avem linişte în familie, că suntem uniţi, că putem reveni în fiecare an, am un copil minunat, sănătos… ce minune mai mare să aştept”, a spus Maria Bulat-Buştei.

În fiecare an, familia din Bucureşti alege flori rezistente pentru a împodobi baldachinul în care este depusă racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Anul acesta, aranjamentul din flori albe, galbene şi portocalii poartă umele de „Toamnă Veselă”.

Începe pelerinajul la Sfânta Parascheva în Iaşi

În contextul pandemiei COVID-19, mai multe momente religioase nu vor fi organizate anul acesta. Mâine va avea loc ceremonia specială de scoatere a moaştelor din catedrală, un sobor de preoţi urmând a înconjura clădirea cu racla înainte de a le aşeza în baldachin, scrie Ziarul de Iaşi.

Calea Sfinţilor, când moaştele erau scoase pe străzile din Iaşi, nu va mai avea loc anul acesta. Primii pelerini care se vor închina la moaştele Sfintei Parascheva aşezate pe baldachinul din curtea interioară vin la coadă de la primele ore ale dimineţii: coada se întinde în curtea interioară a ansamblului mitropolitan şi în parcarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă, aflată în imediată vecinătate.

Conform primelor estimări, respectând măsurile de distanţare fizică, în spaţiul interior, pe traseul marcat de garduri, vor putea încăpea câteva mii de persoane. Rândul se va întinde apoi, dacă va fi cazul, pe străzile din spatele catedralei, până la Bahlui.

Ce reguli au fost impuse din cauza COVID-19

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat măsurile care vor fi pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași, în plin val 4 al pandemiei de COVID-19.

– pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, încă de vineri, 8 octombrie, ora 6.00, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul unei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până pe 15 octombrie. Alături de racla cu sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei va fi și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, cel a cărui canonizare a fost proclamată în 2018. Fiecare închinător va primi câte o iconiță purtând chipurile celor doi sfinți și publicația „Ghidul pelerinului”, realizată în colaborare cu Primăria Municipiului Iași.

– va exista un culoar unic de acces către sfintele moaște, pe unde va putea intra câte o persoană, la distanță una de cealaltă. După ce vor trece de baldachinul în care se află sfintele moaște, printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Credincioșii vor purta mască protectoare, iar cei care nu au una vor primi de la voluntari.

– de-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.

– cei care doresc să se închine în Catedrala Mitropolitană o pot face tot pe un culoar unic de intrare, cu ieșire separată, pe care poate intra câte o persoană, astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice. Este un flux continuu doar pe acest culoar; credincioșii nu se pot opri să stea în Catedrală.

– slujbele obișnuite din aceste zile se desfășoară nu în Catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată.

– în curtea Catedralei Mitropolitane se vor lua, de asemenea, măsuri pentru a se evita staționarea și orice fel de aglomerări de persoane.

– în data de 14 octombrie 2021, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități.

Slujba va putea fi urmărită și de la distanță pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page