Local

Începe admiterea în școlile de poliție. Vezi condițiile

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost stabilit calendarul admiterii în școlile de pregătire a agenților de poliție, asta după ce admiterea care trebuia să fie programată luna aceasta a fost amânată. Conform calendarului stabilit la nivelul MAI, admiterea în învățământul postliceal din M.A.I. in anul 2021 se va face astfel:

  • Depunerea cererilor de înscriere : 01-14 februarie  2021;
  • Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare: pană la 24 februarie  2021;
  • Evaluarea psihologică: pană la 22 februarie  2021;
  • Desfășurarea probelor fizice: 05-13 martie 2021;
  • Desfășurarea probei scrise: 15 martie 2021;
  • Examinarea medical: 17-30 martie2021;
  • Afișarea rezultatelor finale: pana la 31 martie 2021;

Condiţiile legale de recrutare a candidaţilor:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Îndeplinirea acestei condiţii se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu.În cazul în care se constată neîndeplinirea condiţiei, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.

Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor:

a) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
d) candidaţii care au fost declaraţi „admis” la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic.

Le urăm succes tuturor celor care vor candida pentru un loc în școlile de pregătire ale MAI. Deficitul de personal a depășit cumult 20%, astfel că nevoia de polițiști este acută.

Echipa Sindicatului Europol

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page