IncendiuLocal

Incendiu într-o gospodărie din județul Botoșani. Proprietarul a ajuns la spital cu arsuri – VIDEO

Un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri, după ce în casă lui s-a produs un incendiu. S-a întâmplat în această seară, în localitatea Dângeni. Bărbatul a povestit că a făcut focul în sobă și a plecat să-și viziteze mama, care locuiește în aceeași gospodărie. Când s-a întors acasă, bunurile dintr-o cameră și tavanul erau cuprinse de flăcări.

Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Astfel, au oprit propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale casei, dar și la alte construcții din apropiere.

Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza coșului de fum necurățat de funingine.

Vă reamintim faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Informare preventivă

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page