IncendiuJudet

Incendiu într-o gospodărie din Ionășeni: Casa salvată de pompieri în ultima clipă – FOTO

Casa unei familii din localitatea Ionășeni, comuna Trușești, a fost în pericol, noaptea trecută, în urma unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum. Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea focului și producerea unor pagube însemnate.

La fața locului au intervenit un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere. Aceștia au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să salveze locuința.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum necurățat de funingine.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri de siguranță în exploatarea coșurilor și burlanelor de evacuare a fumului:

– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru îndepărtarea depunerilor de funingine, care se pot aprinde sau pot bloca evacuarea fumului;

– verificarea atentă a coșurilor și burlanelor pentru a depista eventuale fisuri ce pot permite scânteilor să aprindă elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– menținerea unei distanțe corespunzătoare între exteriorul coșului și materialele combustibile ale acoperișului;

– îngroșarea zidăriei coșului la trecerea prin planșee și asigurarea unui spațiu de siguranță între aceasta și elementele combustibile;

– tencuirea și văruirea porțiunii din pod a coșului de fum pentru a facilita identificarea rapidă a eventualelor fisuri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page