
Un incendiu de proporții s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Dumeni, comuna George Enescu. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentul Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu, cu un buldoexcavator și un tractor cu o cisterna.
Aceștia au constatat că ardeau aproximativ 1 000 de baloți de furaje și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la casă.
Intervenția a durat mai bine de șase ore și a fost una de durată, având în vedere cantitatea mare de furaje. Pompierii au verificat fiecare metru pătrat al depozitului pentru a elimina riscul de reaprindere.
Au ars aproximativ 40 de tone de furaje. A fost salvată casa.
Pentru prevenirea incendiilor de furaje, vă recomandăm:
▪️ nu depozitați furajele sub rețelele electrice, aproape de căile ferate, de drumurile publice sau de pădurile aflate la distanțe mici față de acestea;
▪️ depozitați furajele numai după ce au fost uscate în prealabil;
▪️amplasați nutrețurile la distanțe de siguranță, astfel încât eventualele incendii să nu afecteze vecinătățile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);
▪️îngrădiți și curățați de vegetația uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
▪️amplasați depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;
-▪️nu fumați și nu folosiți flacără deschisă în apropierea locurilor în care aveți depozitate furajele.



