Înălţarea Domnului

După ce Mântuitorul lumii a înviat şi l-a dezlegat pe om din robia păcatului şi a morţii, a petrecut încă 40 de zile pe pământ, arătându-Se adesea ucenicilor Lui şi încredinţându-i prin multe semne despre slăvită Lui înviere.

Şi nu a fost întâmplător şi fără taină numă­rul celor 40 de zile. Mai întâi, la naşterea din Sfânta Fecioară Maria, după 40 de zile a fost adus de părinţi la templu şi, ca prim născut a fost închinat Domnului, după Lege.  La fel, şi la învierea din morţi, care este ca o a doua naştere a Lui, după 40 de zile, Se urcă în Templul cel mai presus de Ceruri, şi, ca întâi născut dintre cei morţi, înfăţişează lui Dumnezeu Sfânta şi curata Fire omenească în El, pârga întregii noastre firi. Când a venit sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul Hristos a scos pe ucenici la Muntele Măslinilor, care este simbolul păcii.

Aici, după ce le-a poruncit să predice la toată lumea Evanghelia, după ce i-a mângâiat de tristeţea despărţirii de El cu făgăduinţa Tatălui, i-a îndemnat să rămână în Ierusalim, până ce se vor îmbrăca cu putere de sus. Nu se saturau ochii ucenicilor uitându-se la acea Faţă Dumnezeiască când încă „privind ei, S-a înălţat, şi un nor L-a luat de la ochii lor” (Faptele Apostolilor, 9). În norul acesta se descoperă o taină ascunsă, al cărui simbol l-a văzut mai dinainte Sfântul Ilie Tesviteanul în acel nor mic care se suia ca o urmă de om din mare la cer (3  Regi, 18-44). Din acest nor a căzut ploaie îmbelşugată care a săturat atunci pământul uscat de 3 ani şi jumătate.

Norul de pe Muntele Măslinilor este acel minunat nor, care după ce a înălţat la ceruri pe Fiul slăvit al Omului, a plouat de acolo în timpul Cincizecimii, ploaia cea îmbelşugată a Sfântului Duh. Pământul fără de apă şi neroditor, a fost adăpat din belşug şi a odrăslit florile bine mirositoare ale virtuţilor creştineşti, a dat rod însutit de învăţătură adevărată şi belşug al predicării Evangheliei, despre care poate proorocea Profetul împărat: „Ploaie de bună voie vei revărsa, Dumnezeule, peste moştenirea Ta” (Psalmi, 57,10). Acest nor misterios era umbra Duhului de o fiinţă Care a răpit în chip văzut din locuinţa trecătoare pământească pe Soarele Dumnezeiesc în sfera cerească, precum la propriul Său Centru, ca să lumineze de acolo în mod spiritual şi pe cele pământeşti şi pe cele cereşti prin lumina neînserată a Dumnezeieştii Slave.

Cinste  si onoare pentru eroii neamului!

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului deoarece modelul iubirii desăvârșite reprezintă iubirea jertfelnică: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul său pentru prietenii săi”. (Ioan 15, 13). În toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate, în această zi, se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Eroii neamului sunt strămoşii noştri care au avut credinţa dreaptă în Dumnezeu, iar când s-a ivit un pericol asupra fiinţei naţionale au ştiut că sunt responsabili şi datori de a păstra nealterată credinţa şi de a rămâne liberi deoarece suntem datori să iubim pe aproapele nostru. Aproapele nostru, spune Mântuitorul, este oricine, chiar un duşman; dar aproapele nostru este, în primul rând, fratele meu, sora mea de sânge. Iubind pe acești apropiaţi ai mei, iubesc şi neamul meu, poporul meu. Şi atunci, dacă iubesc în sensul profund creştin, poporul meu, mă numesc român. La Judecata viitoare se va avea în vedere şi această grupare pe neamuri. În cadrul acesta al neamului de-a lungul istoriei vom fi fiecare judecaţi. Neamul românesc are şi sfinţi foarte mulţi, avem şi oameni de bună-credinţă, foarte cuviincioşi, avem  însă şi eroi

. Cu profundă recunoştinţă în suflete şi în conştiinţe, preţuim pe toţi eroii cei de demult ai luptelor pentru libertate, unitate şi apărarea Creştinătăţii şi a Europei întregi, pe cei care au murit in închisorile comuniste pentru apărarea şi întărirea credinţei ortodoxe, pe cei ce s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în decembrie 1989, precum şi pe toţi cei care şi-au dăruit jertfa supremă acolo unde ţara le-a încredinţat misiunea în anii din urmă. În ceasurile grele şi hotărâtoare, ei au înţeles că viaţa noastră nu trebuie să se măsoare cu lungimea anilor, cu bogăţia plăcerilor, cu umilinţă şi robie, ci cu puterea de muncă, cu luptă, cu jertfă, cu eroismul, cu dragostea şi cu afirmarea idealului ce trebuie slujit.

Suntem convinşi că visul milenar înfăptuit prin ei, ne cheamă să apreciem spiritul lor de sacrificiu şi să ne apropiem cu sfinţenie, ca să luăm tărie de credinţă, de luptă, de jertfă şi de biruinţă. Căci prin ei, prin jertfa lor se face un punct de întâlnire cu istoria neamului şi cu oamenii şi în acelaşi timp jertfa lor constituie semnul vizibil al faptului că viaţa noastră devine o cruce şi o înviere, un punct de întâlnire, sprijinit de dragoste şi nădejde fără de care sufletul nostru ar fi sărac şi pustiu, lipsit de firul ce îl leagă de istoria şi credinţa întregului neam. Fie ca lumina Zilei Eroilor din Ziua Înălţării la Ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos să reverse în sufletele românilor de pretutindeni sentimentele înălţătoare ale iubirii de Dumnezeu, de Neam şi de Patrie, dimpreună cu sentimentul de recunoştinţă faţă de toţi Eroii neamului românesc, sentiment exprimat duhovniceşte în rugăciuni de pomenire, şi solemn în ceremonii de cinstire, spre slava lui Dumnezeu si demnitatea noastră  ca   popor.