
O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în această după-amiază, pe DN 29 B, în localitatea Saucenița. În eveniment au fost implicate trei autoturisme.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ.
Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a avut nevoie de ajutor medical, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.