InfractionalLocal

Identitate falsă cumpărată cu 250 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat cu cetățenie R. Moldova o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care era falsă.

 

În data de 22 martie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în România, pasager într-un autocar, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră, a fost descoperită asupra bărbatului o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimate datele de identitate și fotografia tânărului.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prin intermediul unor cunoştinţe, contra sumei de 250 de euro pentru a obţine un loc de muncă în Cehia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page