EducatieLocal

Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI! O campanie pentru prevenirea și combaterea violenței și a bullying-ului în unitățile de învățământ din Botoșani – FOTO

În zilele de 10 și 11 ianuarie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu peste 300 de elevi din învățământul gimnazial și liceal, în scopul prevenirii bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar, respectiv pe linia combaterii consumului de substanțe interzise.

Polițiștii s-au întâlnit cu elevii din cadrul a șase unități de învățământ (Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, Liceul ”Dimitrie Negreanu” Botoșani, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Școala Gimnazială nr.1 Bălușeni, Școala Gimnazială nr.1 Leorda, Grădinița cu Program Prelungit ”Girotondo” Botoșani), cărora le-au fost expuse aspecte pe diferite linii de interes pentru siguranța minorilor, respectivprevenirea oricărei forme de violență, inclusiv a celei de tip bullying,răspunderea contravențională și penală a minorilor, respectarea regulilor de circulație rutieră, și altele.

Elevilor li s-a explicat că agresivitatea de tip bullying nu înseamnă exclusiv acte de violență verbală sau fizică, ci este o manifestare repetitivă, de durată, care poate genera consecințe dintre cele mai grave pentru victime.

Totodată, în context, au fost puse în discuție și soluțiile la astfel de probleme cu care elevii s-ar putea confrunta, inclusiv raportat la bullying-ul din spațiul virtual (cyberbullying-ul).

Adaptat categoriilor de vârstă ale participanților, pericolulconsumului de substanțe interzise a fost de asemenea unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirilor, elevii având posibilitatea de a experimentastările induse de droguri, prin intermediul ochelarilor speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe, respectiv, dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia.

Cei mai mici dintre participanții la activități, respectiv preșcolarii Grădiniței ”Girotondo”, au primit sfaturi despre modul corect de a circula în calitate de pieton.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2022 – 2023.

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page