Local

Hram la Biserica din curtea Spitalului de Copii din Botoșani, de Sfântul Ierarh Nectarie. Racla cu sfintele moaște va fi scoasă spre închinare

Sfântul Ierarh Nectarie – izvor de tămăduiri și grabnic ajutor al credincioșilor

Duminică, 9 noiembrie 2025, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznuirii  Sfântului Ierarh Nectarie.

Programul liturgic dedicat acestei sărbători începe sâmbătă, 8 noiembrie 2025, la ora 1700, când, după slujba Acatistului, racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie va fi aşezată, spre închinare, pe podiumul amenajat în curtea bisericii.

Sfântul Ierarh Nectarie este unul din cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Cunoscut în lumea întreagă ca vindecător al bolilor sufletești și trupești,  este unul dintre căutaţi sfinţi de către credincioşii din toată lumea pentru că „cine a năzuit la ajutorul său şi cu credinţă i s-a rugat nu a rămas neajutat”.

„Sfântul Ierarh Nectarie este un exemplu pentru fiecare dintre noi. Viața lui greu încercată ne îndeamnă să nu încetăm nici o clipă să cerem, prin rugăciune, ajutorul Bunului Dumnezeu. Sâmbătă, de la ora 1700, va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar duminică 9 noiembrie 2025, în ziua hramului, programul liturgic începe la ora 7 şi cuprinde: Miezonoptica, Ceasurile, Utrenia şi Sfânta Liturghie.

Îi aşteptăm pe credincioşi să fie alături de noi în aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm împreună bunului Dumnezeu și Sfântului Ierarh Nectarie să ne întărească în credință și răbdare.” a precizat preotul paroh Marius Ciobanu.

Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoşani, construită în perioada 2009 – 2010, a fost resfinţită în ziua de 18 septembrie 2022 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei și IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

 

Preot paroh Marius Ciobanu

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page