ImportantInfractional

Hoți de cărucioare pentru copii, depistați de polițiști botoșăneni

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi efectuează cercetări față de doi tineri de  20 și 22  ani, din municipiul Dorohoi, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, în ziua de 16 noiembrie a.c., precum și în noaptea de 17 spre 18 noiembrie a.c., ar fi sustras 2 cărucioare pentru copii și două trotinete, din mai multe scări de bloc de pe raza municipiului Dorohoi, valoarea prejudiciului fiind estimat la suma de 3600 de lei.

În urma activităților specifice desfășurate de polițiști a fost recuperat întreg prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională, bunurile fiind restituite persoanelor vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page