Horoscop

HOROSCOP | Vezi ce-ti rezerva astrele astazi, 24 octombrie 2012

Berbec
Astăzi manifeşti interes deosebit pentru investigaţii şi cunoaştere, eşti atras de secrete, mistere şi preferi să te reculegi în intimitate, ferit de ochii curioşilor. Intuiţia îţi este vie, foarte prolifică, şi prin intermediul ei poţi găsi căi nebănuite de asumare şi acceptare a responsabilităţii, în cadrul parteneriatelor. Dozează-ţi cu înţelepciune energia, căci consumul interior este sporit.

 

Taur
În ceea ce te priveşte, astăzi ai putea purta negocieri cu un client important sau, în cazul parteneriatelor existente, se deschide o perioadă de consolidare şi implementare. Discuţiile sunt foarte intense, avansarea este anevoioasă şi vizează, pe de o parte, împărţirea profitului, iar, pe de altă parte, gradul de implicare a fiecăreia dintre părţi. Păstrează-ţi răbdarea şi fii diplomat.

 

Gemeni
Tu eşti preocupat de ascensiunea socială şi de recunoaşterea meritelor tale în plan profesional. La locul de muncă depui mult efort, ai tendinţa de a lua multe responsabilităţi pe umerii tăi sau de a acţiona de unul singur. Învaţă să delegi din atribuţiile de serviciu şi să împarţi cu ceilalţi membri ai echipei atât sarcinile, cât şi recompensele, care vor veni negreşit.

 

Rac
Studiul, călătoriile îndepărtate, atât fizic, cât şi prin intermediul lecturii, par să te incite şi să constituie un interes sporit pentru tine. Manifeşti o atracţie deosebită pentru artă, de unde ai putea primi inspiraţie pentru implementarea unor proiecte creative la care lucrezi. În relaţia cu copiii sau cu persoana iubită iei lucrurile prea în serios şi eşti foarte pragmatic, în detrimentul voioşiei.

 

Leu
Interesul tău pentru ocultism, mistere, moarte, transformare sau regenerare este sporit de influenţele astrale ale zilei. Eşti înclinat spre a visa cu ochii deschişi şi ai tendinţa de a evada din realitate. Un bărbat din familie îţi este foarte aproape, te susţine conform nevoilor tale şi te ţine în contact cu realitatea concretă. Frustrări legate de starea ta financiară ar putea ieşi la suprafaţă.

 

Fecioara
Tu manifesti o fire iritabila, critica, exploziva si cel mai tare pare sa te nemultumeasca lipsa banilor. Toate nemultumirile tale s-ar putea sparge in capul partenerului de viata, dar iti recomand sa fii foarte atent la modul in care comunici, sa iti accepti situatia materiala precara si sa nu dai vina pe altii. Daca circuli cu masina, fii foarte atent si prudent in trafic.

 

Balanta
Relaţiile de la locul de muncă îţi solicită atenţia în cursul zilei de astăzi. Ai putea avea senzaţia că unii colegi sau subordonaţi te “băgă în ceaţă” şi nu îţi sunt foarte clare intenţiile lor. Câştigurile financiare provenite din munca proprie intră într-un proces de reconfigurare, este momentul să faci o schimbare în modul tău de a face lucrurile şi să ai răbdare pentru a culege roadele. 

 

Scorpion
Muzica, dansul, teatrul şi orice manifestare artistică par să îţi meargă drept la inimă. Creativitatea şi talentele tale artistice sunt numeroase şi îţi recomand să le pui în aplicare. Ai putea avea şi tendinţa de a te da în spectacol pentru a obţine atenţie, dar bunul-simţ şi măsura par să îţi fie la călăuze. Revizuieşte-ţi atitudinea faţă de copii sau faţă de persoana iubită.

 

Sagetator
Emoţiile şi trăirile interioare sunt extrem de intense astăzi. Compasiunea şi puterea de sacrificiu de care dispui te determină să uiţi de tine şi să te pui cu toată dăruirea în sprijinul celorlalţi, în special al familiei sau al celor aflaţi în situaţii delicate. Ai putea descoperi că nu toţi oamenii sunt binevoitori, şi nu sunt excluse decepţiile chiar din partea celor apropiaţi.

 

Capricorn
Imaginaţia şi fantezia ta nu cunosc limite, dar ai norocul să fii încurajat şi susţinut de oameni realişti, pragmatici şi binevoitori, care te ţin cu picioarele pe pământ. Eşti extrem de creative, dar ţi-ar putea lipsi claritatea în comunicare. Nu este o zi favorabilă negocierii sau semnării de contracte importante. Drumurile cu maşina ar fi bine să fie în scopuri de agrement.

 

Varsator
În cazul tău, atenţia este îndreptată către banii şi resursele materiale de care dispui. Se pot arăta noi surse de câştig financiar din domenii mai puţin obişnuite şi ale căror roade le-ai putea culege în timp, la finalul unei munci susţinute. Prestigiul tău social şi profesional este în proces de consolidare şi dispui de bune abilităţi organizatorice sau manageriale.

 

Pesti
Astăzi eşti extrem de emotiv, capricios, maleabil şi ai tendinţa de a te confunda cu ceilalţi. Eşti foarte atras de studiul religiei, filosofiei, de moralitate sau de călătorii îndepărtate, poate chiar cu scop iniţiatic. Te identifici cu uşurinţă cu personajele din lecturile tale şi îţi poţi lua inspiraţie de preţ, dar cauţi şi partea practică, pe care doreşti să o implemenentezi în viaţa ta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page