Important

AUTO | Guvernul schimbă CODUL RUTIER. Maşinile înmatriculate în alte ţari pot circula doar 90 zile în România

Autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de intrare în posesie al şoferului care conduce maşina respectivă, conform unui proiect de lege promovat de Guvern, care va modifica actualul Cod Rutier.

Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi pornind de la 560 de lei şi cu reţinerea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare.

Decizia a fost luată pentru a evita cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, este evitată plata în România a taxei de înmatriculare.

Proiectul de lege va fi trimis în Parlament, unde va intra în dezbatere în procedură de urgenţă. Prevederile vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oicial, perioadă care include şi elaborarea normelor de aplicare de către Ministerul de Interne.

Şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, comisarul şef Lucian Diniţă, a declarat că în România circulă în prezent aproximativ 19.800 maşini înmatriculate în Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 autovehicule înregistrate în alte state, incluzând Italia, Spania, Marea Britanie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page