Local

Gest incredibil al unui șofer din Botoșani: și-a montat plăcuțe false după ce a rămas fără cele originale

Și-a montat numere de înmatriculare false, după ce polițiștii i-au reținut plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului

La data de 9 iulie 2026, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN 29B, în localitatea Brăești, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din municipiul Dorohoi.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea numere de înmatriculare false.

 

În aceeași zi, bărbatul a fost oprit de polițiști în municipiul Botoșani, fiind sancționat pentru transport neautorizat de persoane, iar ca măsură complementară i-au fost retrase certificatul de înmatriculare și  plăcuțele cu numărul de înmatriculare, pentru o perioadă de 6 luni.

 

Ulterior aplicării măsurilor legale de polițiști, bărbatul a aplicat pe autoturism un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare false, continuându-și deplasarea către municipiul Dorohoi, însă, în localitatea Brăești a fost oprit de către un alt echipaj de poliție.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page