Important

GALERIE FOTO | Distracţie şi voie bună la spectacolul aniversar al trupei One Two Step din Dorohoi!

Trupa „One Two Step” a sărbătorit ieri, un an de la prima reprezentaţie pe scenă, prin spectacolul „Aniversare pe scenă”.

Acesta a avut loc sâmbătă, 28 aprilie, ora 17:00, la Sala Teatrului din Dorohoi şi a fost organizat de trupa „One Two Step” în colaborare cu trupa de teatru amator „Parol” Botoşani şi membri ai Asociaţiei Cultural Artistică „Arlechin” Botoşani.

Programul a cuprins momente de muzică, teatru, dans, beatbox şi multe alte surprize atat din partea organizatorilor cât şi din partea artiştilor care au urcat pe scenă. Pe scenă au evoluat tinere talente precum: Anda şi Codruţa Barariu, Cosmina Aparaschivei, Balan Victor şi Stoleriu Răzvan, Ionela Ursea, Mirauti Alexandru, Trupa Extazy Crew precum şi trupele organizatoare, respectiv Trupa One Two Step şi Trupa de teatru Parol.

„Această aniversare este o idee inedită şi sper să fie preluată şi de alte formaţii pentru că orice moment cultural şi artistic care se întâmplă pe o scenă din Dorohoi văd că este apreciată atât de tineri cât şi de alte categorii de vârstă. Este o idee minunată ca o trupă să îşi aniverseze un an de la prima reprezentare pe scenă. Sper ca aceasta zi să fie o nouă rampă de lansare pentru ei, pentru ca au nevoie de încurajare din partea noastră care am facut posibil acest eveniment.”, a declarat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

În cadrul spectacolului, trupa „One Two Step” a ţinut să mulţumească în mod deosebit celor care au făcut posibil acest eveniment şi a înmânat diplome şi medalii în semn de recunoştinţă primarului Dorin Alexandrescu, consilierului Dorin Birta, directorului Casei Municipale de Cultură, Valuţa Murariu, trupei de teatru „Parol”, profesoarei Oana Gomeniuc şi Laviniei Leancă.

„Suntem foarte fericiţi că am reuşit să punem la punct acest spectacol şi sperăm că publicul a fost mulţumit de prestaţia noastră din această seară şi în general de întreg spectacolul. Vrem să reamintim că le mulţumim mult celor fără de care spectacoul nu ar fi putut avea loc, domnului primar Inginer Dorin Alexandrescu, domnului consilier Dorin Birta, domnului Constantin Răileanu – om de afaceri din comuna Mihăileni, domnului Marius Holeiciuc – NetComputers Dorohoi, doamnei Liliana Crăciun – Lias SRL, dar şi partenerilor media care ne-au ajutat să promovăm acest spectacol: Dorohoi News, Ziare Botoşani, Gazeta de Botoşani şi Dorohoianul.”, a declarat Cosmin Vatamanu, membru în trupa „One Two Step”.

De asemenea, alături de trupa „One Two Step”, la ceas aniversar, au fost şi reprezentanţii Asociaţiei IHTIS care au avut un stand de unde s-au putut achiziţiona lucruri create manual.

FOTO:

[nggallery id=204]

Related Articles

One Comment

  1. A fost superb si nu o zic doar pentru ca am facut parte din spectacol. S-a vazut munca asidua a organizatorilor care sunt o mandrie pentru orasul Dorohoi si ma bucur ca exista si persoane care se implica sa faca mai mult decat “ceva” ca sa scoata oraselul nostru din anonimat. Felicitari tuturor celor care au organizat si celor care au participat la spectacol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page