AdministratieMunicipiu

Firme mari din țară sunt interesate de reabilitarea celor două căi de rulare a tramvaielor în municipiul Botoșani

Marți, la ora 11:00, a fost termenul limiă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractelor pentru execuția lucrărilor de reabilitare, modernizare și extinderea celor două căi de rulare din municipiul Botoșani.
În acest sens, au fost depuse două oferte de către două asocieri, după cum urmează:
1. Asocierea SC ALSTOM TRANSPORT SA și SC ELECTROALFA INTERNATIONAL SRL
2. Asocierea SC CONEST SA, SC POD PROIECT SRL și SC MARI VILA COM SRL
Din punct de vedere financiar, ambele oferte depășesc valoarea estimată a proiectului, pe ambele loturi.
1. Pentru LOTUL 1 din cadrul proiectului, „Reabilitare cale de rulare traseu 101”, estimat la suma de 74.533.384,23 lei fără TVA,
Asocierea SC ALSTOM TRANSPORT SA și SC ELECTROALFA INTERNATIONAL SRL a ofertat 108.967.635,65 lei fără TVA, în timp ce Asocierea SC CONEST SA, SC POD PROIECT SRL și SC MARI VILA COM SRL a ofertat 106.687.945,26 lei fără TVA.
2. Pentru LOTUL 2 din cadrul proiectului, „Reabilitare cale de rulare traseu 102”, estimat la suma de 73.419.607,16 lei fără TVA,
Asocierea SC ALSTOM TRANSPORT SA si SC ELECTROALFA INTERNATIONAL SRL a ofertat 125.131.260,95 lei fără TVA, in timp ce Asocierea SC CONEST SA, SC POD PROIECT SRL si SC MARI VILA COM SRL a ofertat 108.568.386,01 lei fără TVA.
Comisia desemnată din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani urmează ca în perioada imediat următoare să evalueze ofertele depuse din punct de vedere tehnic și ulterior, să declanșeze rundele de negocieri cu ofertanții cu privire la prețul ofertat.
Proiectul „Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul” este finantat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, având termen de finalitate 31.12.2023.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button