CulturaLocal

Festivalul Fanfarelor, ediţia a XV-a, la Botoșani. Vezi regulamentul

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, va organiza Festivalul-Concurs al Fanfarelor ajuns la ediţia a XV-a în data de 8 august 2021 în Parcul „Mihai Eminescu” din Municipiul Botoşani.

Regulamentul festivalului:

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale  Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, organizează Festivalul-Concurs al Fanfarelor, manifestare cultural – artistică naţională, ce se va desfăşura în data de 8 august 2021, ora 1200.

Scopul festivalului:

– promovarea fanfarelor tradiţionale;

– conservarea şi promovarea folclorului muzical specific vetrelor folclorice pe care le reprezintă;

– stimularea celor mai talentaţi şi valoroşi interpreţi ai folclorului muzical românesc;

– descoperirea, valorificarea şi promovarea creaţiilor folclorice de certă calitate artistică;

– îmbogăţirea repertoriului interpreţilor cu creaţii din fondul tradiţional de autentică valoare, readuse în circuitul artistic;

– contracararea tendinţei de alterare şi vulgarizare a folclorului muzical şi a portului popular.

Participare:

– Pot participa fanfare tradiţionale, orchestre de suflători, etc., fiecare formație având în componenţă între 6 şi 20 instrumentişti;

Evoluția scenică a unei formații nu va depăși 20 minute;

Repertoriul va include genurile muzicale:

folclor: hore, sârbe, bătute, etc.;

cântece patriotice, marșuri militare, etc.;

repertoriul de promenadă: valsuri, polci, mazurci, fantezii, etc.;

– Formațiile participante vor completa şi trimite fişa de înscriere de mai jos, până la data de 23 iulie 2021, pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, str. Unirii, nr. 10, cod poştal 710233, e-mail: [email protected]

Organizatorii asigură masa formațiilor participante, pe baza tabelului de mai jos, completat, semnat și vizat.

Jurizarea

– Evoluţia participanţilor la Festivalul-Concurs al Fanfarelor va fi apreciată de un juriu alcătuit din specialişti de prestigiu în domeniul folclorului muzical, oameni de cultură şi artă.

Juriul poate să nu acorde anumite premii, poate redirecţiona unele premii şi poate acorda premii ex-aequo.

– De asemenea, pot fi acordate menţiuni şi premii speciale.

– Hotărârile juriului sunt definitive şi nu pot fi contestate. Lucrările juriului, sistemul de notare şi notele juriului sunt confidenţiale.

Premii

 

Trofeu                              –   1.500 lei

 

– Premiul I                                      –     1.200 lei

– Premiul al II-lea                          –     1.100 lei

– Premiul al III-lea                         –     1.000 lei

 

– Mențiune                                       –        800 lei

– Premiul de popularitate               –        800 lei

 

Criterii de apreciere a concurenţilor:

– autenticitatea repertoriului;

– calitatea interpretării (realizarea tehnico-artistică, contribuţia personală a interpreților, virtuozitate);

– specificitatea zonală;

– caracterul de inedit, valoarea de unicat;

 

  1. INFORMARE:

– Festivalul-Concurs al Fanfarelor se desfășoară în conformitate cu Ordinul 2897/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor culturale organizate în aer liber.

            Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani informează concurenţii la  Festivalul – Concurs al Fanfarelor despre drepturile pe care subiecții datelor cu caracter personal le dețin: dreptul la informare, dreptul la acces de date, dreptul de intervenție asupra datelor, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus  unei decizii individuale, dreptul de acces la justiție, reglementate de REGULAMENTUL (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 și legislația națională privind protecția și securitatea datelor personale, în vigoare.

  1. ACORD:

Prin semnarea acordului privind prelucrarea datelor cu caracter personal (menţionată în coloana de tabel nominal), concurenţii participanţi la acţiunea desfăşurată de instituţie confirmă că au citit și au înțeles conținutul prezentului acord, iar cele exprimate mai jos reprezintă voința lor, în cunoștință de cauză, liber exprimată, transpusă în tabelul nominal anexat ce urmează a fi completat corespunzator. Concurenţii participanţi la acţiunea desfăşurată îşi exprimă consimțământul în mod expres cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor lor cu caracter personal de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, astfel:

  • pentru prelucrarea datelor în vederea înscrierii la festival/ concurs/acțiune;
  • pentru colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal pe toată durata concursului menționat (înregistrare video, poze, distribuire pe site-ul instituției și în presă și televiziune, publicare rezultate preselecție/ rezultate finale concurs, completare rapoarte solicitate de instituțiile statului) cu scopul promovării culturale;
  • pentru stocarea acestor date în conformitate cu dispozițiile legale ce reglementează arhivarea documentelor;

Refuzul participanţilor de a furniza datele cu caracter personal necesare şi solicitate determină imposibilitatea stabilirii raporturilor juridice specifice derulării acțiunii culturale organizate și desfășurate de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și nu este imputabil instituției mai sus menționate.

Dacă datele cu caracter personal furnizate sunt incorecte sau vor suferi modificări(schimbare domiciliu, etc.) participanţii la festival sunt obligaţi să informez în scris Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în timp util.

 

Informaţii suplimentare se pot obţine la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, str. Unirii, nr. 10, tel. 0231-536-322, 0744-59-09-13, între orele 800-1600.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page