Sport

FC Botoșani și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, scor 0-0

FC Botoșani și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci din etapa a patra a Superligii, marcat de o mulțime de ocazii la ambele porți, bare și o eliminare pe finalul partidei.

Meciul de la Botoșani a debutat într-un ritm alert, oaspeții fiind primii care au amenințat poarta lui Anestis prin Ribeiro, din lovitură liberă (1). Gazdele au replicat prompt, iar în minutul 19, Andrei Dumiter a scăpat singur cu portarul Codruț Sandu, însă portarul hunedorenilor a salvat incredibil.

Doar un minut mai târziu, moldovenii au cerut penalty după un duel între Dumiter și Iacob, dar „centralul” Radu Petrescu a lăsat jocul să curgă.

Trupa din Hunedoara a preluat apoi inițiativa pe fondul unor nesincronizări în defensiva gazdelor. În minutul 27, Fabry a zguduit bara transversală cu un șut violent din interiorul careului, iar doar două minute mai târziu, Espinosa a scăpat singur cu Anestis, însă grecul din poarta Botoșaniului s-a opus providențial.

După reluare, Botoșaniul a urcat liniile și a pus stăpânire pe joc. Ongenda a fost aproape de gol în minutul 67, când șutul său a șters bara porții apărate de Sandu. În minutul 73, Mo Abualnadi a încasat al doilea cartonaș galben într-un interval de doar 9 minute și a părăsit terenul prematur.

Cu un om în plus, moldovenii au asediat poarta oaspeților în ultimele minute. Kovtaliuk a trecut pe lângă gol în minutul 88 cu o execuție puțin pe lângă poartă, iar în minutul 89, Markovic a ratat incredibil, când a scăpat singur cu Sandu și a trimis balonul direct în bară.

În urma acestui rezultat, FC Botoșani se află pe locul 14, cu 3 puncte și fără victorie în primele 4 meciuri. Pentru moldoveni urmează duelul din deplasare cu FCSB. Corvinul se află pe 9, cu 5 puncte, iar echipa lui Florin Maxim se pregătește pentru duelul de pe teren propriu cu CFR Cluj.

 

Regular Season
Echipa M V E Î Golaveraj Forma Pct
1 FC Argeş 4 3 0 1 3 – 2
09 august 2026Universitatea Craiova 0:FC Argeş 1
31 iulie 2026FC Argeş 1:Csikszereda 0
24 iulie 2026FC Argeş 1:FC Petrolul 0
17 iulie 2026FCSB 2:FC Argeş 0
9
2 Rapid 4 2 2 0 5 – 2
07 august 2026UTA 0:Rapid 0
02 august 2026Rapid 3:CFR Cluj 1
27 iulie 2026FC Botoşani 1:Rapid 1
20 iulie 2026Rapid 1:Sepsi OSK 0
8
3 Dinamo 4 2 1 1 10 – 3
08 august 2026Dinamo 4:Voluntari 0
31 iulie 2026Oţelul Galați 1:Dinamo 1
25 iulie 2026Dinamo 5:Universitatea Craiova 1
19 iulie 2026FC Petrolul 1:Dinamo 0
7
4 FCSB 3 2 1 0 6 – 2
03 august 2026FCSB 2:Farul 2
26 iulie 2026Csikszereda 0:FCSB 2
17 iulie 2026FCSB 2:FC Argeş 0
7
5 Farul 4 2 1 1 8 – 6
08 august 2026Farul 3:Csikszereda 2
03 august 2026FCSB 2:Farul 2
25 iulie 2026Farul 2:Corvinul Hunedoara 0
19 iulie 2026U Cluj 2:Farul 1
7
6 Universitatea Craiova 4 2 0 2 9 – 6
09 august 2026Universitatea Craiova 0:FC Argeş 1
01 august 2026Universitatea Craiova 4:FC Petrolul 0
25 iulie 2026Dinamo 5:Universitatea Craiova 1
18 iulie 2026Universitatea Craiova 4:UTA 0
6
7 U Cluj 3 2 0 1 4 – 3
03 august 2026U Cluj 2:FC Botoşani 1
26 iulie 2026Sepsi OSK 1:U Cluj 0
19 iulie 2026U Cluj 2:Farul 1
6
8 FC Petrolul 4 2 0 2 2 – 5
09 august 2026FC Petrolul 1:Oţelul Galați 0
01 august 2026Universitatea Craiova 4:FC Petrolul 0
24 iulie 2026FC Argeş 1:FC Petrolul 0
19 iulie 2026FC Petrolul 1:Dinamo 0
6
9 Corvinul Hunedoara 4 1 2 1 4 – 3
10 august 2026FC Botoşani 0:Corvinul Hunedoara 0
02 august 2026Corvinul Hunedoara 1:Sepsi OSK 1
25 iulie 2026Farul 2:Corvinul Hunedoara 0
20 iulie 2026Corvinul Hunedoara 3:Csikszereda 0
5
10 Oţelul Galați 4 1 2 1 5 – 5
09 august 2026FC Petrolul 1:Oţelul Galați 0
31 iulie 2026Oţelul Galați 1:Dinamo 1
24 iulie 2026UTA 2:Oţelul Galați 2
18 iulie 2026Oţelul Galați 2:CFR Cluj 1
5
11 Sepsi OSK 3 1 1 1 2 – 2
02 august 2026Corvinul Hunedoara 1:Sepsi OSK 1
26 iulie 2026Sepsi OSK 1:U Cluj 0
20 iulie 2026Rapid 1:Sepsi OSK 0
4
12 Voluntari 4 1 1 2 3 – 11
08 august 2026Dinamo 4:Voluntari 0
01 august 2026Voluntari 1:UTA 0
27 iulie 2026CFR Cluj 5:Voluntari 0
17 iulie 2026Voluntari 2:FC Botoşani 2
4
13 CFR Cluj 3 1 0 2 7 – 5
02 august 2026Rapid 3:CFR Cluj 1
27 iulie 2026CFR Cluj 5:Voluntari 0
18 iulie 2026Oţelul Galați 2:CFR Cluj 1
3
14 FC Botoşani 4 0 3 1 4 – 5
10 august 2026FC Botoşani 0:Corvinul Hunedoara 0
03 august 2026U Cluj 2:FC Botoşani 1
27 iulie 2026FC Botoşani 1:Rapid 1
17 iulie 2026Voluntari 2:FC Botoşani 2
3
15 UTA 4 0 2 2 2 – 7
07 august 2026UTA 0:Rapid 0
01 august 2026Voluntari 1:UTA 0
24 iulie 2026UTA 2:Oţelul Galați 2
18 iulie 2026Universitatea Craiova 4:UTA 0
2
16 Csikszereda 4 0 0 4 2 – 9
08 august 2026Farul 3:Csikszereda 2
31 iulie 2026FC Argeş 1:Csikszereda 0
26 iulie 2026Csikszereda 0:FCSB 2
20 iulie 2026Corvinul Hunedoara 3:Csikszereda 0
0
Retrogradare

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page