FC Botoșani și-a întărit flancul drept! Francezul Bayeye Brian Jephte a semnat pe doi ani

FC Botoșani continuă campania de transferuri din această vară și a anunțat oficial legitimarea fotbalistului francez Bayeye Brian Jephte, care a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani.
Născut la 30 iunie 2000, în Pontault-Combault (Franța), Bayeye măsoară 1,81 metri și este un jucător polivalent, putând evolua atât pe postul de fundaș dreapta, cât și ca mijlocaș de bandă dreapta.
Ultima echipă pentru care a evoluat a fost FC Villefranche, din Franța. De-a lungul carierei, noul fotbalist al formației botoșănene a trecut pe la mai multe cluburi importante din Europa. În Franța a jucat pentru ESTAC Troyes B și Troyes U19, în Serbia a îmbrăcat tricoul celor de la Radnički Niš, iar cea mai mare parte a carierei și-a petrecut-o în Italia, unde a evoluat pentru Catanzaro, Carpi, Ascoli și Torino.
Prin această mutare, FC Botoșani își consolidează compartimentul defensiv și adaugă în lot un jucător cu experiență în mai multe campionate europene.
Clubul botoșănean i-a transmis noului jucător mesajul: „Bun venit în familia FC Botoșani și mult succes, Bayeye Brian Jephte!”



