Local

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur, la Școala Gimnazială nr.11 Botoșani – FOTO

Peste 50 de elevi și cadre didactice au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Școala Gimnazială nr. 11 din municipiul Botoșani. La activitate au participat copiii din două clase.

Atât elevii, cât și cadrele didactice au demonstrat că dețin cunoștințele necesare, astfel încât în cazul producerii unui astfel de eveniment să știe exact cum să se comporte, pentru a fi în siguranță. Aceștia au ieșit din clase în mod organizat și s-au deplasat la locul de adunare, unde reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani le-au vorbit despre măsurile de protecție înainte, pe timpul și după producerea unui seism.

Pe terenul de sport, au avut ocazia să vadă una dintre autospecialele folosite în misiunile operative și au aflat cum se folosește fiecare accesoriu, în parte. Pe rând, copiii au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.

Activitatea a avut loc în contextul sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România și a urmărit verificarea modului de gestionare a unei situații de urgență provocate de cutremur sau incendiu, în incinta instituțiilor de învățământ. Totodată, s-a avut în vedere și instruirea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unor astfel de evenimente, pentru a fi în siguranță.

Pe timpul acțiunilor, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniei naționale “Nu tremur la cutremur”.

Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:

1. Anunțați incidentul primului adult pe care îl întâlniți;

2. Păstraţi-vă calmul!;

3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa dumneavoastră este mai importantă!

5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice fac prezenţa.

6. Aşteptaţi intervenția pompierilor!

Sfaturi pentru elevi, în caz de cutremur:

Dacă vă aflați la școală:

✓ adapostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;

✓ protejaţi-vă capul şi faţa;

✓ nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;

✓ cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență

✓ veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare. Dacă sunteți în exteriorul clădirii:

✓ adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte care vă pot răni;

✓ staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute. Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

✓ opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;

✓ opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

Informații suplimentare: https://nutremurlacutremur.ro/comportament.htm

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page