CrimeImportant

EVENIMENT | Tragic! Trei bărbaţi, căsăpiți cu toporul, o femeie înjunghiată. Cadavrele au fost găsite pe stradă!

Cadavrele a trei bărbaţi au fost găsite, noaptea trecută, pe strada Gheorghe Doja din Focşani. Martoii susţin că şapte indivizi i-au atacat pe cei trei cu furci şi topoare, lăsându-i fără suflare pe caldarâm. În afară de cei trei bărbaţi decedaţi, o femeie de 44 de ani, care a fost înjunghiată în zona toracelui, a murit la spital. 

Potrivit ziaruldevrancea.ro, cele trei persoane decedate au fost căsăpite cu toporul, în urma unui conflict care a implicat familiile Mustafa, Argint şi altele.

Femeia de 44 de ani, înjunghiată, este mama şi respectiv soţia a doi dintre bărbaţii ucişi.

“Evenimentul s-a produs noaptea trecută, între membrii a două familii care nu au mai avut conflicte în trecut. În momentul de faţă sunt patru persoane decedate, trei bărbaţi şi o femeie. Toţi agresorii au fost identificaţi.

O parte dintre ei sunt audiaţi, alţii urmează să fie aduşi la audieri”, a declarat Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea.

Jurnaliştii locali susţin însă membrii celor două familii ar mai fi avut conflicte în trecut, cel de azi noapte pornind, se pare, de la o femeie.

“În Focşani nu există clanuri, ci familii de rromi, care, în baza legilor lor, îşi dispută anumite probleme. Iar acest grav incident este fără precedent în municipiu”, a declarat la Antena 3 primarul Focşaniului, Cristi Misăilă.

Edilul a mai spus că se iau măsurile necesare, însă “nu putem să punem paznic la fiecare familie de rromi”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page