EvenimentImportant

EVENIMENT | Toți sătenii din Cristești s-au strâns la sfințirea bisericii din localitate. Preasfințitul Calinic i-a făcut să plângă – FOTO

Un eveniment deosebit, încărcat cu o aleasă trăire duhovnicească, s-a consumat duminică, 21 iulie, în localitatea botoșăneană Cristești, unde biserica a fost târnosită cu hramul Sfântul proroc Ilie”.

Toată comunitatea a așteptat cu sufletul la gură momentul sfințirii și parcă toată comuna s-a primenit, în așteptarea oaspeților de seamă care au participat la un eveniment ce a devenit antologic prin frumusețe și trăire lăuntrică.

Prezența Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanu, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a adus un plus de har, arhiereul captând atenția sutelor de credincioși prezenți la eveniment cu vocea sa caldă și cu profunzimea rugăciunilor rostite în cadrul Sfintei liturghii. Alături de PS Calinic a slujit un sobor de preoți și diaconi, printre care părintele protopop Lucian Leonte, preotul paroh Constantin Daniel Țăranu.

Locașul de cult a fost resfințit în urma lucrărilor de restaurare și consolidare efectuate în ultimii ani. De asemenea, biserica a fost pictată nespus de frumos.  P.S. Episcop Calinic Botoșăneanul a mărturisit că de aproape treizeci de ani de ani, de când slujește în Moldova, îi sunt cunoscute meleagurile botoșănene și cunoaște locurile și această biserică. Credincioșii au ascultat cu lacrimi în ochi cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale, deosebit de cald și plin de învățătură.

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page