EVENIMENT | Pieton accidentat de un căruțaș turmentat. Bărbatul a fugit de la locul accidentului

Joi, un bărbat de 34 de ani din comuna Ripiceni care conducea un atelaj cu tracţiune animală pe raza localităţii de domiciliu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi vitezei a acroşat un pieton de 81 de ani, care se deplasa pe marginea drumului, regulamentar, din sens opus.

În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul atelajului a părăsit locul producerii accidentului, fiind depistat de organele de poliţie la domiciliu. Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aeul expirat, fiind condus pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: