EVENIMENT | Muzică bună, foc de artificii, dar și multă veselie la Zilele comunei Mihălășeni- FOTO&VIDEO

Comuna Mihălășeni s-a aflat două zile în sărbătoare. Anul acesta, la a XII-a ediție, locuitorii au avut motiv dublu de se distreze pentru că s-a tăiat panglica inaugurală la sediul nou al primăriei din localitate, o clădire modernă și cochetă.

Așa cum au promis autoritățile locale, oamenii comunei au avut parte duminică de un spectacol de zile mari, presărat cu multă muzică populară de calitate, momente umoristice, dar și un imens foc de artificii la final. Sute de persoane au ales să își petreacă duminica alături de artiști îndrăgiți din țară și de peste Prut, să danseze și să se bucure de sărbătoarea comunei lor într-o zi în care norii au lipsit. Pe scena amplasată într-un loc special,  artiști ca Francesca, Carmen Cornaci, Surorile Țapu, au îndemnat la joc și voie bună pe melodiilor lor cunoscute. Din Republica Moldova, Igor Cuciuc a venit cu tolba de melodii proprii, de joc și de petrecere. Mihălășenii au avut parte anul acesta de prezența îndrăgiților actori Vasile Muraru și Valentina Fătu, care au făcut o reprezentație de zile mari, momentele umoristice fiind intens aplaudate de cei prezenți. Către seară, localnicii au admirat un superb foc de artificii, moment așteptat îndelung de cei prezenți.

One Response to EVENIMENT | Muzică bună, foc de artificii, dar și multă veselie la Zilele comunei Mihălășeni- FOTO&VIDEO

  1. Ciobanu Marta Maria says:

    Am fost acolo. Bucurie fara margini, din doua motive: s-a inaugurat noul sediu al Primariei si s-au sarbatorit Zilele comunei Mihalaseni. Dumnezeu a tinut cu toti: a fost o zi plina de soare.
    Foarte frumos!
    Felicitari celor care s-au implicat atat de mult in realizarea unor lucruri frumoase pentru locuitorii acestei asezari.
    Veselie multa!

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close