EVENIMENT | Copil ucis de tren la Dimacheni. Mecanicul l-a confundat cu o pelerina de ploaie

Un copil de 12 ani a sfârşit marti dimineaţă sub roţile unui tren. A fost trimis de tatăl său cu oile peste calea ferată când a fost izbit din plin de tren. Mecanicul locomotivei susţine că, în momentul impactului, copilul zăcea întins pe şine.

Nicolae B, de 12 ani din comuna botoşăneană Dimăcheni şi-a găsit sfârşitul sub roţile trenului ce mergea pe ruta Dorohoi-Iaşi, în această dimineaţă.

Copilul a fost pur şi simplu spulberat de tren şi ar fi murit pe loc. Mecanicul locomotivei, interogat de poliţiştii veniţi la faţa locului, susţine că băiatul zăcea întins pe şinele de cale ferată şi, fiind învelit într-o haină impermeabilă, l-a confundat cu o pelerină de ploaie.

A trecut cu toată viteză peste acesta. La 200 de metri s-a oprit însă, zgomotul făcut de roţi la impactul cu trupul copilului dându-i de bănuit. Văzând trupul băiatului pe şine, mecanicul a chemat ambulanţa. Prea târziu însă medicii au constatat doar decesul.
Nimeni nu îşi poate explica ce făcea copilul întins pe linia de cale ferată. Sunt luate în calcul mai multe ipoteze, una dintre acestea ar fi că lui Nicolae B. i s-ar fi făcut rău şi a căzut pe şine. Acesta a fost trimis de la 5 dimineaţa de tatăl său să pască oile pe imaşul de peste calea ferată. Copilul nu era însoţit de nimeni, părinţii fiind plecaţi la adunat fân.

Citeste mai mult: adev.ro/n94363

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
Tags: