AccidentEvenimentImportant

EVENIMENT | Copil de 9 ani grav rănit de un șofer de 19 ani!

La data de 18.04.a.c., în jurul orei 19.30, B. D. de 19 ani, din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti, în timp ce conducea un autoturism pe  DC 59A, pe raza localităţii de domiciliu, datorită vitezei excesive pe un carosabil acoperit cu pietriş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare în care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a surprins şi accidentat grav, un minor în vârstă de 9 ani.

După producerea evenimentului, conducătorul auto nu a oprit la locul faptei, continuându-şi deplasarea.

Acesta a fost depistat de poliţişti în jurul orei 20.30, pe raza localităţii Truşeşti.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Victima a fost transportată şi internată la Spitalul de Pediatrie Botoşani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page