EVENIMENT | Contrabanda cu 250 de cartuse de vanatoare

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa  au fost descoperite 250 de cartuşe de vânătoare, pentru care transportatorul, cetăţean  român, nu deţinea documentele necesare scoaterii lor din ţară.

În data de 12 august a.c., ora 02.10 la P.T.F. Albiţa/I.T.P.F. Iasi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară,  cetăţeanul român Constantin S., în vârstă de  54 de ani, conducând ansamblul de vehicule format din autocar marca Mercedes-Benz şi semiremorca marca Sommer.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali  a descoperit într-unul din coletele transportate 250 cartuşe de vânătoare pentru care nu existau documente de însoţire.

La faţa locului s-a prezentat o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul S.T.P.F.Vaslui pentru cercetarea evenimentului.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sunt cartuşe de vânătoare cu inscriptia “NSI-LNO PRIMA NOBELSPORTITALIA” calibru 70 mm destinate armelor de vânătoare de calibru 12.

Cu privire la cele constatate  Constantin S. a declarat că  nu a avut cunoştinţă despre conţinutul coletelor, deoarece el le-a  preluat fără a verifica ce se află în ele, iar persoana care i  le-a încredinţat  l-a asigurat că  nu sunt bunuri care trebuie  declarate în vamă.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, contrabanda calificată şi tentativa de contrabandă calificată.”

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
Tags: