Important

EVENIMENT | Carambol produs de o șoferiță din Botoșani, între Târgu Frumos – Iaşi

Dintre răniţii transportaţi la spital, patru erau copii. Accidentul s-a produs ca urmare a derapajului în curbă, la Bălţaţi, a maşinii unei şoferiţe care se pare că mergea cu viteză neadecvată condiţiilor grele de trafic.

Pasagerii din trei autoturisme au trecut prin clipe de groază în urma unui accident grav care a avut loc, ieri, la Bălţaţi. Şoferul unui Seat, o femeie în vârstă de 43 de ani, din Botoșani, a pierdut controlul volanului într-o curbă, pe o ploaie torenţială, a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit pe rând o Skoda Yeti şi apoi un BMW. În urma impactului, Skoda s-a răsturnat în şanţ.

Accidentul a avut loc cu puţin înainte de intrarea în localitatea Bălţaţi, dinspre Târgu Frumos către Iaşi. Femeia care se afla la volanul autoturismului Seat se deplasa dinspre Târgu Frumos către Iaşi.

Martorii din autoturismele implicate în accident au precizat că, în momentul coliziunii, ploua puternic, iar şoferiţa circula cu viteză.

„Mai întâi s-a rotit de vreo două ori, apoi a lovit autoturismul Skoda, iar acesta s-a răsturnat. Apoi ne-a lovit pe noi, care ne aflam în spatele acestuia. Nu am putut evita coliziunea“, a spus pasagerul din autoturismul BMW, care a fost lovit frontal.

În urma accidentului a rămas prins între fiare un tânăr de 16 ani, care se afla în autoturismul Seat, acesta fiind scos din interiorul epavei maşinii de către pompierii de la ISU Iaşi, apoi a fost transportat la spital.

De asemenea, au fost transportaţi la spital alţi şapte răniţi aflaţi în cele trei maşini, dintre care patru au fost copii. Poliţiştii au precizat că şoferul din Seat s-ar face vinovat de producerea accidentului, în urma declaraţiilor martorilor.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier cu victime, în afara localităţii Bălţaţi. În urma primelor cercetări, se pare că şoferul unui autoturism Seat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu alte două autoturisme. Şoferii au fost testaţi cu alcooltestul şi nu se aflau sub influenţa alcoolului. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi, potrivit www.ziaruldeiasi.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page