EVENIMENT | Accident grav cu trei victime pe drumul Dorohoi – Botoșani! Căruță spulberată de o mașină

O mașină a spulberat o căruță și apoi a ieșit în afara părții carosabile vineri, 10 noiembrie 2017, în jurul orei 08:40, pe drumul DN 29B, în apropierea localității Saucenița.

Din primele cercetări, se pare că șoferul unui autoturism Volkswagen, se deplasa pe drumul DN 29B, către municipiul Dorohoi, iar la ieșirea din localitatea Saucenița întâlnește o căruță, care se deplasa pe același sens de mers. Din motive încă necunoscute, șoferul autoturismului, un tânăr de 19 ani, a izbit căruța în care se aflau două persoane și apoi a părăsit partea carosabilă.

În urma impactului au rezultat trei victime, șoferul și cei doi pasageri din căruță. La fața locului au ajuns trei ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani și un echipaj SMURD de Tereapie Intensivă Mobilă. Șoferul a suferit un traumatism de membru superior drept și un șoc post accident. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea cadrelor medicale de pe ambulanță și apoi a fost transportat la Botoșani de un echipaj SJA.

Un pasager din căruță, în vârstă de 55 de ani, a suferit otoragie pe partea dreaptă și politraumatism prin accident rutier, acesta fiind stabilizat de cadrele medicale de pe ambulanță și apoi preluat de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și transportat la Botoșani. Celalalt pasager din căruță, în vârstă de 62 de ani, a primit îngrijirile medicale la fața locului apoi a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Dorohoi cu politraumatism prin accident rutier.

La locul accidentului au ajuns și trei echipaje din cadrul Poliției Municipale Dorohoi care au demarat efectuarea cercetărilor pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și pentru aplicarea soluțiilor procedureale, potrivit DorohoiNews.ro

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: