EVENIMENT | Accident de circulaţie soldat cu victime, conducătorul auto părăsind locul faptei

La data de 29.04.2014, în jurul orei 11.30, Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată printr-un apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că în localitatea Roşiori, comuna Răchiţi, judeţul Botoşani, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime, iar conducătorul auto implicat a părăsit locul faptei.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că la data de 29.04.2014, un tânăr de 20 de ani şi tatăl acestuia, de 43 ani, ambii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, se deplasau cu un atelaj hipo pe Strada nr.6, din localitatea Roşiori.

La un moment dat, atelajul s-a intersectat cu două autoutilitare ce transportau material lemnos, între conducătorii şi pasagerii vehiculelor având loc un conflict spontan.

În aceste împrejurări, ulterior conflictului, tânărul de 21 de ani, pasager în atelaj, ar fi fost accidentat de către una dintre autoutilitare, după care ambii conducători ai autovehiculelor au părăsit locul faptei.

Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internată.

În urma cercetărilor efectuate, în seara de 29.04.2014 poliţiştii din cadrul Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoşani au identificat, pe raza judeţului Suceava, autovehiculele implicate în eveniment, stabilindu-se că acestea au fost conduse de doi bărbaţi, în vârstă de 26 şi 30 ani, din localitatea Fălticeni şi respectiv comuna Baia, judeţul Suceava.

De asemenea, au mai fost identificaţi alţi trei bărbaţi din comuna Baia, judeţul Suceava, pasageri în cele două autovehicule, aceştia fiind bănuiţi că, în împrejurările descrise anterior, l-ar fi agresat pe tânărul de 20 de ani, din localitatea Roşiori, judeţul Botoşani.

În cauză continuă cercetările, urmând a fi dispusă efectuarea unor expertize şi examinări de specialitate, în vederea stabilirii cu exactitate a elementelor de fapt şi de drept ale evenimentului sesizat şi respectiv a încadrării juridice.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close