Local

Eroi omagiați la Muzeul de Arheologie Săveni – FOTO

Muzeul Județean, instituție subordonată Consiliului Județean, și Asociația Cultul Eroilor au organizat cu o zi în avans manifestările închinate memoriei eroilor români. Astfel, în Sala Polivalentă a Muzeului de Arheologie Săveni, deschiderea expoziției „Botoșanii, Războiul de Întregire a României și «Cultul Eroilor»”.

La manifestare au participat, președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, administratorul public al județului, Cristian Nistor, cele două subprefecte, Magda Oleniuc și Aneta Gireadă, primarul orașului Săveni, Relu Tîrzioru, managerul Muzeului Județean, Aurel Melniciuc, istoricul col.(r) dr. Sergiu Balanovici, col.(r) Gheorghe Timofti – președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Botoșani, profesori și elevi de la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” .

„Prin jertfa supremă, eroii pe care-i cinstim astăzi, au apărat libertatea, integritatea, demnitatea țării și a poporului român. Îmi exprim întreaga prețuire și respectul pentru cei care au luptat în marile bătălii ale neamului nostru. Lor le datorăm nu numai trecutul, dar și aprecierea de care România se bucură astăzi. Este de datoria noastră să-i omagiem pentru ceea ce au făcut”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Importanța jertfei eroilor a fost subliniată de către istoricul Sergiu Balanovici și de col.(r) Gheorghe Timofti.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page